Conform OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor, consumatorul are dreptul de a se retrage din contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile calendaristice, începând de la data la care intră în posesia fizică a bunului.
În cazul retragerii din contract, vom rambursa sumele primite de la consumator, fără întârzieri nejustificate și nu mai târziu de 14 zile calendaristice de la data la care suntem informați cu privire la decizia de retragere.
Rambursarea se va face folosind aceeași modalitate de plată ca cea utilizată pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate.
Consumatorul este obligat să returneze bunurile sau să le înmâneze profesionistului fără întârzieri nejustificate și în termen de cel mult 14 zile de la data la care a comunicat decizia de retragere.
Consumatorul este responsabil doar pentru diminuarea valorii bunurilor, rezultată din manipulări altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestora.
Costurile directe de returnare a bunurilor sunt suportate de consumator, cu excepția cazului în care profesionistul acceptă să le suporte.
Costurile inițiale de livrare nu se rambursează, cu excepția cazului în care legea prevede altfel
(art. 16 OUG nr. 34/2014)
Sunt exceptate de la dreptul de retragere următoarele contracte:
art. 16 lit. c) – contractele care au ca obiect furnizarea de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
art. 16 lit. e) – contractele care au ca obiect furnizarea de bunuri care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă, dacă au fost desigilate de consumator;
orice alte situații prevăzute expres de art. 16 din OUG nr. 34/2014.
Bunurile personalizate realizate la cererea clientului (ex: tablouri personalizate) nu pot fi returnate, cu excepția cazurilor în care prezintă defecte de fabricație sau neconformități.
Pentru orice problemă vă stăm la dispoziție pe mail/whatsapp.